TERAPIA BOWEN

Tehnica Bowen este o modalitate complementara, in sensul ca potenteaza si complementeaza tratamentele alopate, fara ca efectele sale sa fie influentate de acestea.
Un tratament Bowen constă în aplicarea unor mişcări delicate, efectuate cu degetele, pe anumite puncte specifice de pe corp. Se realizează pauze de câteva minute între secvenţele de mişcări. Aceste pauze sunt foarte importante şi dau un caracter unic acestei terapii, deoarece oferă corpului posibilitatea de a prelucra şi integra mesajele transmise prin intermediul neurotransmiţătorilor în timpul aplicării tehnicii.
Dr. JoAnne Whitaker, care a făcut diferite studii privind efectele terapiei Bowen, a observat că aceasta echilibrează părţile simpatică şi parasimpatică ale sistemului nervos vegetativ (autonom) fapt ce conduce la o echilibrare a sistemului nervos autonom şi o „readucere aminte” a modului în care organismul se poate vindeca singur. Tehnica Bowen ajută organismul să-şi amintească cum să se vindece singur
Mişcările delicate şi totuşi puternice ale acestei terapii trimit impulsuri neurologice la creier care trimite imediat răspunsuri de relaxare musculară şi reducere a durerii. Mişcările crează fluxuri de energie. Impulsurile trimise prin sistemul nervos reamintesc organismului să-şi recapete mişcările normale la nivelul articulaţiilor, muşchilor şi tendoanelor. Aceasta ajută la îndepărtarea spasmelor musculare şi îmbunătăţesc fluxul sanguin şi limfatic. Tehnica Bowen ajută organismul să-şi revină la starea de echilibru prin intermediul sistemului nervos şi bioenergetic.
Practicienii Bowen nu realizează diagnosticarea problemelor. Această terapie doar ajută trupul să urmeze legile naturale care stau la baza funcţionării sale armonioase, ca un întreg. Inteligenţa naturală, înnăscută a trupului decide ceea ce îi este necesar pentru a-şi reveni.
Există anumite studii ştiinţifice care au arătat că memoria oricărui accident pe care l-am avut, obiceiuri posturale vicioase şi orice traumă fizică sau emoţională pe care am experimentat-o pot fi stocate în ţesutul conjunctiv al organismului. Tehnica Bowen ajută la „curăţarea” ţesutului conjunctiv de aceste „amprentări”, care din punct de vedere al medicinelor tradiţionale arată menţinerea în timp a unui anumit tip de „stres” în structurile mentale. Mişcările realizate în tehnica Bowen ajută fiinţa să atingă o stare de relaxare foarte profundă a minţii, similară cu cea care se dobândeşte în meditaţiile profunde. Această stare de relaxare a minţii ajută conştiinţa persoanei respective să se scufunde dincolo de impregnările (SAMSKARAS-urile) structurii mentale. Relaxarea şi eliberarea conştiinţei din menghina problemelor, care se reflectau în corpul fizic sub forma diferitelor afecţiuni, face ca structura fizică să se recupleze la modelul arhetipal de funcţionare armonioasă, perfectă pe care îl are, şi să reprimească impulsurile de revenire la starea echilibrată, naturală.
Tehnica Bowen este un concept nou in manipularea corporala, nu deriva si nici nu este similara nici unei alte modalitati de abordare fizica:
• Deplasarile osoase se re-aliniaza - desi nu se executa nici o manipulare a articulatiilor sau oaselor, ca in chiropractie.
• Tensiunile musculare si incordarile se elimina, iar circuitul limfatic normal se restabileste - desi nu se maseaza muschii, ca in masajul terapeutic.
• Meridianele energetice se restabilesc imediat - desi practica nu se bazeaza pe meridiane si nu se aseamana nici cu acupunctura, nici cu presopunctura.
• Echilibrul psihic se normalizeaza - desi nu este necesara invocarea unui raspuns emotional, ca in cazul terapiilor ce se adreseaza mintii si corpului deopotriva.
Terapia Bowen este potrivita si folositoare oricui, de la nou-nascuti la persoane in varsta. Ofera alinare sportivilor, femeilor insarcinate si persoanelor cu nevoi speciale.Se adreseaza organismului la toate nivelele: fizic, chimic, mental si emotional si da rezultate in tratarea afectiunilor acute, cronice, neurologice sau psiho-somatice.
Are un efect de relaxare foarte profunda, la nivelul intregului corp si faciliteaza declansarea mecanismului de auto-vindecare. Cu toate acestea, nu este nevoie sa fiti bolnavi sau sa va doara ceva pentru a beneficia de pe urma unui tratament Bowen! Preventia este mai buna decat tratarea – toata lumea se simte mai bine cu Bowen! Nu exista, practic, contraindicatii si nici nu poate face nici un rau!
Doar cateva dintre afectiunile in care Tehnica Bowen si-a dovedit eficacitatea sunt:
• Probleme scheleto-musculare si articulare (accidentari sportive, sciatica, umar intepenit, probleme la genunchi, luxatii ale gleznei, restrictie de miscare a gatului, dureri de spate, boli profesionale, etc)
• Afectiuni ale organelor interne (probleme la rinichi, ficat, vezica biliara, stomac si intestine, etc)
• Infertilitate, chisturi ovariene si fibroame uterine,
• Dezechilibre hormonale si emotionale,
• Stres si oboseala cronica,
• Migrene si dureri de cap,
• Afectiuni respiratorii, bronsite si astm,
• Boli ale sistemului imunitar,
• Sechele dupa accidente vasculare,
• Alergii, rinite,
• Enuresis (incontinenta nocturna la copii),
• Afectiuni neurologice

http://www.bowtech.ro/ro/
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one